Casa de sare și amărăciuni de Erin. A. Craig Un conac la malul mării și douăsprezece surori blestemate… Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei. Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt. Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă. Casa de sare și amărăciuni este un roman captivant, plin de magie și de foșnet de rochii vaporoase pe holuri lungi și întunecate. Pregătiți-vă să fiți prinși în mrejele lui! Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârşi decât într-un singur fel – UN RUG ȘI UN BĂȚ DE CHIBRIT. În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug. Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere. Iar dragostea ne prostește pe toți. DOI UNIȚI CA UNUL, PENTRU A SE IUBI, A SE ONORA SAU A ARDE. ODATĂ PĂTRUNȘI ÎN LUMEA FEMEILOR PUTERNICE, A MAGIEI NEGRE ȘI A IUBIRILOR INCREDIBILE DIN ACEST PRIM VOLUM, CITITORII VOR ARDE DE NERĂBDARE SĂ-ȘI CONTINUE PERIPLUL.
Scrie parerea ta
Pachet CORINTEENS
Ai cumparat produsul Pachet CORINTEENS ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ