O POVESTE ROMANTICĂ ÎNCÂNTĂTOARE DESPRE DESCOPERIREA SINELUI ȘI A IUBIRII ÎN CEL MAI NEAȘTEPTAT LOC. Pentru Charlotte Reynolds, sau Charlie, cum îi spun cei dragi, să fie crescută de un tată singur și trei frați mai mari are câteva avantaje. Adolescenta în vârsta de 16 ani îi poate întrece în agilitate și istețime pe absolut toți băieții pe care îi cunoaște, inclusiv pe vecinul ei, Braden, devenit, între timp, un fel de frate onorific. Când vine însă vorba să se comporte ca o fată, Charlie habar nu are cum să procedeze. Așa se face că, atunci când începe să lucreze la un butic cu haine și accesorii trăsnite, pentru a-și putea plăti amenzile din trafic, fata se trezește dintr-odată în lumea nouă și ciudată a machiajului, a fustelor din dantelă și a strasurilor aplicate pe orice obiect vestimentar. Încă și mai ciudat, ajunge să își petreacă timpul liber în compania unui băiat care nu a văzut-o niciodată jucând fotbal. Pentru a face față stresului cu care se confruntă navigând prin această nouă realitate, Charlie caută refugiu noapte de noapte în curtea casei, la gard, vorbind despre problemele sale cu vecinul ei preferat. Cu toate acestea, discuțiile de la adăpostul întunericului nu o pot ajuta pe Charlie să îi dea de capăt celei mai mari probleme cu care se confruntă: s-a îndrăgostit de Braden. Lulea! Charlie știe ce înseamnă să faci totul pentru a câștiga, dar dacă să-și dezvăluie secretul înseamnă să-l piardă definitiv pe Braden, atunci miza a devenit pur și simplu mult prea mare. „Dacă ar fi să comparăm această carte cu ceva bun de mâncat, atunci cu siguranță ar fi o punga de Skittles – micuță, dulce și imposibil de lăsat din mână.” readerpants.net „Secrete în miez de noapte m-a făcut să vreau să mă învârt ca un titirez în timp ce râd și zâmbesc. Serios! Această carte a fost mai mult decât adorabilă! Cât am citit-o, am avut permanent un zâmbet pe chip și am dat ultima pagină, simțindu-mă incredibil de fericită! Dacă aveți nevoie de un roman superdrăguț, dar care are și momente profunde, atunci alegeți-l cu încredere pe acesta!” starcrossedbookblog.com
Scrie parerea ta
Secrete în miez de noapte
Ai cumparat produsul Secrete în miez de noapte ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ