Matelda, conducătoarea familiei Cabrelli, a fost întotdeauna directă și încăpățânată. Ajunsă la apusul vieții, s-a hotărât să le împărtășească celor dragi adevărul tulburător despre poveștile de dragoste pe care le-a trăit mama ei, Domenica, mai întâi cu Silvio, un prieten din copilărie, și apoi cu fermecătorul căpitan scoțian John Lawrie McVicars, tatăl pe care Matelda nu a apucat să îl cunoască. În trecutul îndepărtat, Domenica Cabrelli își trăiește viața la malul mării, în Viareggio, până când căminul ei iubit devine nesigur în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial. Așadar, tânăra pornește într-o călătorie care o va purta de pe malurile stâncoase ale Marsiliei până în mijlocul splendidelor și misticelor peisaje scoțiene, pentru ca, într-un final, să ajungă la Glasgow, oraș devenit primejdios în vremea conflagrației, căci italo-scoțienii, sau britalienii, cum li se mai spune, sunt arestați și deportați fără motiv. În tot acest timp, Domenica face cunoștință cu iubirea, pierderea și suferința și se luptă cu chinuitorul dor de casă. Aproape o sută de ani mai târziu, fiica ei, Matelda, și nepoata acesteia, Anina, își pun aceleași mari întrebări legate de viață și de moștenirea familiei, în vreme ce bunica meditează asupra lucrurilor pentru care merită să lupți. Timpul Mateldei pe această lume s-a scurs însă, iar povestea ei se intersectează și se țese laolaltă cu poveștile femeilor dinaintea sa în moduri neașteptate și tulburătoare, aducând familia în fața unor revelații șocante și, în cele din urmă, dăruindu-i iertarea. „Trigiani scrie despre frumusețea Italiei, greutățile pe care le aduce cu sine războiul, gustul savuros al rețetelor culinare transmise din generație în generație și despre dragostea de neclintit care-i animă pe membrii aceleiași familii.” LIBRARY JOURNAL „Există nenumărate motive pentru care ajungi să iubești acest roman – personajele incredibile, istoria bogată a familiei, decorul splendid –, dar primul dintre ele este felul în care povestește Trigiani.” BOOKREPORTER „Adriana Trigiani este o povestitoare cu har, iar Secretele familiei Cabrelli o dovedește fără doar și poate. Acest splendid și curgător roman istoric despre trei generații de femei descrie cu nesfârșită finețe iubirea, pierderea, ravagiile pe care le lasă în urma sa timpul, precum și prețul pe care îl plătește o familie pentru a-și ține în siguranță tainele. Brava!” KRISTIN HANNAH „Adriana Trigiani reușește întotdeauna să te ducă departe prin intermediul prozei sale. Secretele familiei Cabrelli te poartă în timp și spațiu, de la coasta italiană până la munții Scoției, pe măsură ce taine nebănuite ies la iveală. TAYLOR JENKINS REID „Secrete și gelozii de familie transmise din generație în generație și care ne poartă pe sub soarele toscan, prin fermecătoarea Marsilie și prin peisajele splendide și sălbatice ale Scoției. Domenica lasă în urmă o moștenire pe care copiii și nepoții ei trebuie să o descopere. Adriana este, într-adevăr, o povestitoare ca nimeni alta.” HEATHER MORRIS „Adriana Trigiani este o comoară, iar Secretele familiei Cabrelli este o bijuterie: pornind de la consecințele scufundării vasului Arandora Star, torpilat de un submarin german în 1940, acest roman extraordinar reușește să-i plângă pe cei dispăruți, să-i celebreze pe cei vii și să ne amintească faptul că fiecare familie are secrete sfâșietoare, încântătoare și care (da) ne pot inspira.” CHRIS BOHJALIAN „Un roman minunat despre puterea poveștilor, despre dragoste, război, religie, dar și despre ceea ce ne definește pe noi toți: familia. Adriana Trigiani s-a autodepășit cu ochiul ei atent, umorul, precum și inima caldă și generoasă.” ELIN HILDERBRAND „Această maestră a poveștilor s-a întrecut pe sine cu Secretele familiei Cabrelli. Ce roman minunat și ce stil luxuriant și luminos, care ne atrag în lumea a trei generații de femei, autoarea dezvăluindu-și încă o dată căldura, umorul și inima uriașă! Nu există nimeni ca Adriana, iar aici este la înălțime!” JANE GREEN „Secretele familiei Cabrelli este în același timp memorabil și intim, un roman încântător despre misterioasa poveste a unei familii italiene de neuitat ai cărei membri parcă sar din pagină.” JESS WALTER „Frumusețea oricărei cărți scrise de Adriana Trigiani constă în abilitatea de a împleti în mod armonios viața și ficțiunea. […] Nu ratați șansa de a porni în această călătorie de neuitat în compania femeilor din familia Cabrelli!” LISA WINGATE „O bijuterie de roman a cărui acțiune se mută din zilele noastre în vremurile marcate de tragism ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimeni nu scrie ficțiune istorică mai bine decât Trigiani. Te vei îndrăgosti de personaje, în special de Matelda Roffo!” DAVID BALDACCI „Adriana Trigiani parafrazează cuvintele lui Phillip Larkin – „binele pe care nu l-ai făcut, dragostea pe care nu ai dăruit-o, timpul pe care l-ai irosit” – și le transformă în punct central pentru un roman de o mare agilitate care netezește parcă marginile ascuțite ale prezentului.” COLUM McCANN
Scrie parerea ta
Secretele familiei Cabrelli
Ai cumparat produsul Secretele familiei Cabrelli ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ