Berisha si Albania democratica

Cod intern: xsales_154964109
Producator: CORINT
Vizualizari: 55 / Achizitii: 43
Pret:   6.53 RON

Acest produs este publicat in categoria Librarie la data de 05-03-2024: 08:03 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate. ( alege finantarea potrivita )

  • Produs cu garantie

  • Livrare direct din stocul fizic al EdituraCorint

  • Retur gratuit minim 14 zile de la data achizitiei

BERISHA şi Albania democratică a apărut pentru prima dată cu peste 15 ani în urmă şi a fost reeditată de mai multe ori în Albania. Nu este propriu-zis doar o simplă monografie dedicată unui om politic, ci o vastă panoramă a frământărilor din societatea albaneză a deceniului ce a urmat după căderea comuniştilor de la putere în Albania. Autorul lucrării, Fahri Balliu, jurnalist cu experienţă, patron de presă, politolog versat şi cu un stagiu în diplomaţie, încearcă să facă radiografia societăţii albaneze a primilor ani din deceniul ’90. Convulsiile interne, tensiunile create de vechea gardă comunistă în frunte cu foşti lideri precum Ramiz Allia şi Nexhmije Hoxha, soţia lui Enver Hoxha, sunt prinse în vălmăşagul evenimentelor. Care nu au fost chiar joacă de copii. Eforturile depuse de Partidul Democrat – al lui Sali Berisha, preşedinte al Albaniei, în momentul redactării lucrării, prim-ministru în acest moment, când această carte apare în limba română în traducerea cursivă şi fluentă a lui Tiberius Puiu – pentru o reală democratizare a ţării se dovedesc remarcabile. – BEDROS HORASANGIAN Această carte, care relatează momente importante din desprinderea de comunism a Albaniei, oferă cititorului român posibilitatea de a analiza şi evoluţia României de după anul 1989. Pentru că, deşi puţini ştiu acest lucru, comunismul român a fost cel mai apropiat de comunismul albanez, mai ales în ultimii ani. Dictatorul atotputernic şi atotştiutor, autoizolarea ţării, exagerarea sentimentului de cetate asediată, exacerbarea unui sentiment naţionalist în condiţiile în care comuniştii au fost cei mai mari trădători ai intereselor ţării, sunt numai unele din trăsăturile comune ale celor două regimuri comuniste. […] Lucrarea va contribui la o mai bună înţelegere a evoluţiei politice actuale din Albania şi va umple o bună parte din vidul existent în opinia publică românească privind Albania, problemele sale şi actuala poziţie a Albaniei în Europa şi în lume. – TIBERIUS PUIU Orice om, indiferent de rangul său social, când încearcă să realizeze acţiuni decisive pentru soarta ţării sale, se confruntă cu profeţii ale adversarilor săi politici, care prin aceasta îşi exprimă speranţele lor că aceste acţiuni nu vor reuşi. Fruntaşul politic democrat Sali Berisha, fost preşedinte al Albaniei şi actualmente prim-ministru, s-a confruntat cu mai multe Casandre, însă spre deosebire de cea cunoscută în mitologie, prezicerile acestora nu s-au adeverit niciodată. Aceste Casandre au profeţit fără încetare dezastrul lui Berisha, încercând să zădărnicească bunele intenţii ale acestuia şi să pună stavilă democratizării vieţii politice din Albania. Deşi Casandrele au suferit eşec după eşec, eforturile lor continuă şi în prezent, chiar dacă cu intensitate mai mică. – FAHRI BALLIU
Nota clientilor