MARIA-LIANA LĂCĂTUȘ – profesor cu experiență de 42 de ani în învățământ, din care 30 de ani în învățământul preuniversitar; conf. dr. la Academia de Studii Economice din București, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, titulara catedrei de Didactica specializării pentru discipline de educație socială, în general, și educație civică și economică, în particular, asigurând, în această calitate, formarea inițială și continuă a profesorilor de educație socială și economică. CARMEN-RODICA BURCEA-IANCU – profesor cu o experiență de 46 de ani în învățământ, , gradul didactic I, specializarea limbă engleză și limbă română obținută prin studii de licență la Colegiul Național „Ana Aslan” din Timișoara. De 14 ani este coordonator al programelor de educație economică în învățământul primar la nivelul județelor Timiș, Caraș-Severin și Arad și director al Centrului Român de Educație Economică (CREE). Referenți: – Conf. univ. dr. Camelia Stăiculescu, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Academia de Studii Economice din București – Prof. gr. I Luiza Milea-Dobrică, Scoala gimnazială nr. 186 „Elena Văcărescu“, București – Prof. Zamfira Cristina Câmpean, Inspector școlar pentru învățământul primar și alternative educaționale, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj – Prof. Mîndru Elena, Inspector școlar pentru învățământ primar, Inspectoratul Școlar Județean Harghita – Prof. Banciu Mihai Sebastian, Inspector școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale, Inspectoratul Școlar Județean Covasna De ce să-l alegi? 1. Are un conținut accesibil care valorifică experiența de viață a elevilor. Rubricile au rolul de a le oferi acestora oportunitatea de a-și exprima creativitatea și de a-i antrena în activități practice cu caracter ludic în care exersează noțiunile însușite în lecții. 2. Conține metode participative de învățare bazate pe lucru individual și în echipă, lectură și dialog, interpretare și joc, precum și participare la proiecte. 3. Oferă oportunități de învățare pentru elevi cu diferite tipuri de inteligență (logico-verbală, vizuală, kinestezică, interpersonală). 4. Conține aplicații digitale interactive și activități multimedia de învățare, asigurând interactivitatea lecțiilor prin integrarea elementelor de tehnologie a informației și comunicării în actul didactic. 5. Dezvoltă deprinderi de gândire critică, atitudini pozitive și comportamente moral-civice, precum și competențe de relaționare.
Scrie parerea ta
Educație civică. Manual pentru clasa a IV-a
Ai cumparat produsul Educație civică. Manual pentru clasa a IV-a ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ