Emilia e în stare de șoc după cele aflate despre sora ei, Vittoria. Totuși, înainte de a se confrunta cu demonii propriului trecut, tânjește să-și revendice regele, pe Wrath, seducătorul Prinț al Casei Mâniei. Tânăra nu-i dorește însă doar corpul, ci și inima și sufletul, dar enigmaticul demon nu îi poate promite așa ceva. Când un membru de rang înalt al Casei Lăcomiei este asasinat, dovezile indică faptul că Vittoria ar fi ucigașa. Emilia este dispusă să facă orice pentru a descoperi ce se află în spatele acuzațiilor lansate împotriva surorii pe care credea că o cunoaște ca pe propriul buzunar. Împreună, Emilia și Wrath se implică într-un joc plin de păcate al înșelătoriilor în încercarea de a elucida crima, dar și de a opri conflictele dintre vrăjitoare, demoni, metamorfi, dar și cei mai perfizi dușmani dintre toți: Temuții. Emilia a fost avertizată că, atunci când este vorba de Malefici, nimic nu este ceea ce pare. Dar este oare posibil ca adevărații ticăloși să fi fost în tot timpul acesta mult mai aproape decât își imagina ea? Kerri Maniscalco le oferă cititorilor o porție zdravănă de romantism uluitor, secrete sexy și neașteptate răsturnări de situație în finalul de neuitat al seriei dedicate prinților Iadului! „Intriga te va face să dai pagină după pagină, plin de nerăbdare, dovedindu-se a fi o forță de temut. […] O poveste captivantă, uimitoare, cu o atmosferă incredibilă!” Booklist „Maniscalco adaugă răsturnare de situație după răsturnare de situație, reușind în același timp să ofere răspunsuri la nenumăratele întrebări și mistere care plutesc în aer.” Takes Two to Book Review „Să ard în focurile Iadului? Cu mare bucurie, atâta timp cât vorbim spre versiunea sa din Regatul celor Temuți, romanul lui Kerri Maniscalco, iar Wrath, prințul Casei Mâniei, este alesul meu!” What Is Quinn Reading „În eventualitatea în care Kerri Maniscalco plănuiește să facă o serie dedicată poveștii dintre Pride și Vittoria, să știți că a lăsat ușa deschisă pentru așa ceva!” Mae Polzine
Scrie parerea ta
Regatul celor Temuți (hardcover)
Ai cumparat produsul Regatul celor Temuți (hardcover) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ