Istoria sexualității I. Voința de a ști - Michel Foucault

Ai cumparat produsul Istoria sexualității I. Voința de a ști - Michel Foucault ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

_Istoria sexualității_ trebuia să aibă șase volume. Michel Foucault, unul dintre cei mai influenți gânditori ai secolului XX, nu a mai apucat să scrie decât patru. Doar trei au fost publicate în timpul vieții lui (între 1976 și 1984): _Voința de a ști_, _Folosirea plăcerilor_, _Grija de sine_. Al patrulea volum, _Mărturisirile cărnii_, a apărut postum în Franța abia în 2018. Pentru prima dată în România va apărea întreaga serie în colecția FilosoFii Academos, în traducerea inedită a lui Bogdan Ghiu. S-a considerat multă vreme că modernitatea a impus un discurs de cenzură sexuală. Proiectul lui Foucault contrazice această teză. Cum? Demonstrând că, începând din secolul al XVII-lea, în spațiul culturii europene s-a manifestat constant o voință sistematică de a ști totul despre sexualitate prin crearea unui întreg mecanism social de administrare a ei și nașterea unei adevărate „scientia sexualis” – de unde decurge că atât controlul (practica confesiunii, medicina, psihanaliza, dreptul etc.), cât și transgresiunea (literatura erotică) au fost de fapt forme de proliferare, nu de negare a discursului despre sex. De ce suntem atât de fascinați de sex și sexualitate? O uimitoare explorare a motivelor pentru care simțim nevoia de a analiza și discuta în mod constant despre sex, precum și o investigare a mecanismelor sociale și mentale ale puterii care ne determină să raportăm întrebările despre cine suntem la felul în care ne concepem sexualitatea.   MICHEL FOUCAULT (15 octombrie 1926 – 25 iunie 1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria științei, în psihanaliză, în sociologie etc. A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținând pe rând trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1954 și 1960 a predat franceză la Universitatea din Uppsala, lucrând apoi pentru scurte perioade de timp la universitățile din Varșovia, Hamburg și Tunis. A revenit în Franța, unde a fost mai întâi titular al catedrei de filosofie de la Universitatea Clermont-Ferrand, apoi la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la Collège de France din Paris.  Printre cărțile sale se numără: _Nașterea clinicii_, _Arheologia cunoașterii, Cuvintele și lucrurile_, Ordinea discursului, _Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți_, Anormalii etc. De același autor, la Editura Trei au mai apărut _Istoria nebuniei în epoca clasică_ și _Discursul filosofic_.