Știai că felul în care stai, poziţia umerilor, felul în care îţi miști picioarele, expresia ochilor și a sprâncenelor spun mult despre cât de dominant sau de supus te simţi și că, atunci când încerci să-ţi ascunzi sentimentele, atitudinea ta sexuală este trădată de ochi și de gură? Sau că poziţia pe care o adopţi într-o conversaţie și gesturile pe care le faci pot determina durata dialogului și cât de des vei fi întrerupt? Chiar și felul în care zâmbești — și mușchii faciali pe care îi folosești — trădează dacă ești cu adevărat fericit sau doar te prefaci. Acestea sunt Gesturile, iar ele nu se rezumă doar la conversaţii. Oriunde te-ai afla, orice ai face, Gesturile sunt indicii importante ale stării tale de spirit. PETER COLLETT, este expert în psihologie socială, profesor la Universitatea Oxford și psiholog al emisiunii Big Brother difuzată de Channel 4. A scris mai multe cărţi de succes printre care, Editura Trei, 2006 și , 1986. PETER COLLETT PETER COLLETT CUPRINS: NOTE
Scrie parerea ta
Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor - Peter Collett
Ai cumparat produsul Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor - Peter Collett ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Știai că felul în care stai, poziţia umerilor, felul în care îţi miști picioarele, expresia ochilor și a sprâncenelor spun mult despre cât de dominant sau de supus te simţi și că, atunci când încerci să-ţi ascunzi sentimentele, atitudinea ta sexuală este trădată de ochi și de gură? Sau că poziţia pe care o adopţi într-o conversaţie și gesturile pe care le faci pot determina durata dialogului și cât de des vei fi întrerupt? Chiar și felul în care zâmbești — și mușchii faciali pe care îi folosești — trădează dacă ești cu adevărat fericit sau doar te prefaci. Acestea sunt Gesturile, iar ele nu se rezumă doar la conversaţii. Oriunde te-ai afla, orice ai face, Gesturile sunt indicii importante ale stării tale de spirit. PETER COLLETT, este expert în psihologie socială, profesor la Universitatea Oxford și psiholog al emisiunii Big Brother difuzată de Channel 4. A scris mai multe cărţi de succes printre care, Editura Trei, 2006 și , 1986. PETER COLLETT PETER COLLETT CUPRINS: NOTE
Acorda un calificativ