Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față, experți în psihiatria copilului și adolescentului, înlătură mai întâi stigmatul privitor la tulburările psihice, după care oferă părinților ghidarea necesară: de la detectarea semnelor de alarmă la conștientizarea factorilor de risc și de la cunoașterea strategiilor de prevenție până la procesul de diagnostic și tratament al bolilor psihice (psihoterapie, medicație, grupuri de suport etc.). PIER BRYDEN, doctor în medicină și psihiatră, predă la Facultatea de Medicină a Universității din Toronto. PETER SZATMARI, doctor în medicină și psihiatru, profesor la Universitatea din Toronto, este expert internațional în tulburările din spectrul autismului. CUPRINS Introducere Tulburările de anxietate Tulburări legate de consumul de substanțe Tulburări de comportament alimentar Tulburări de somn Depresie, traumă și ideație suicidară Psihoza ADHD Tulburările din spectrul autismului Concluzie
Scrie parerea ta
Ghid pentru rezolvarea dificultăților psihice ale copiilor și adolescenților.. Anxietate, depresie, insomnie, dependență, anorexie, ADHD și autism - Audiobook
Ai cumparat produsul Ghid pentru rezolvarea dificultăților psihice ale copiilor și adolescenților.. Anxietate, depresie, insomnie, dependență, anorexie, ADHD și autism - Audiobook ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față, experți în psihiatria copilului și adolescentului, înlătură mai întâi stigmatul privitor la tulburările psihice, după care oferă părinților ghidarea necesară: de la detectarea semnelor de alarmă la conștientizarea factorilor de risc și de la cunoașterea strategiilor de prevenție până la procesul de diagnostic și tratament al bolilor psihice (psihoterapie, medicație, grupuri de suport etc.). PIER BRYDEN, doctor în medicină și psihiatră, predă la Facultatea de Medicină a Universității din Toronto. PETER SZATMARI, doctor în medicină și psihiatru, profesor la Universitatea din Toronto, este expert internațional în tulburările din spectrul autismului. CUPRINS Introducere Tulburările de anxietate Tulburări legate de consumul de substanțe Tulburări de comportament alimentar Tulburări de somn Depresie, traumă și ideație suicidară Psihoza ADHD Tulburările din spectrul autismului Concluzie
Acorda un calificativ