VOLUM EDITAT DE JAMES L. JARRETT Petrecându-și anii tinereții în Basel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Jung era fascinat și tulburat de poveștile care circulau în epocă despre excentricitatea și genialitatea lui Nietzsche, dar și despre boala psihică a acestuia. Făcând mai apoi cunoștință cu operele lui Nietzsche în anii de studii la Universitate, tânărul Jung a fost profund marcat de ideile filosofului, care l-au influențat apoi pe tot parcursul vieții sale. Această carte reprezintă transcrierea unui seminar privat, parte a unui întreg ciclu de seminare susținute în limba engleză de C.G. Jung la Zürich, în anii 1920–1930. În cadrul întâlnirilor cu membrii Clubului Psihologic din Zürich, un Jung acum matur vorbea informal despre gânditorul ale cărui lucrări nu numai că îl copleșiseră cu profunzimea înțelegerii naturii umane, dar îi și oferiseră sursele filosofice pentru multe dintre conceptele sale psihologice și metapsihologice. Și, mai presus de toate, argumenta modul în care remarcabila carte a lui Nietzsche ilustra în egală măsură geniul și tendințele nevrotice și prepsihotice ale filosofului. Din moment ce notele seminarului nu fuseseră inițial destinate publicării, Jung s-a simțit în largul său să glumească, să critice persoanele și evenimentele care îl iritau ori îl înfuriau sau să comenteze fără rezerve asupra preocupărilor economice și politice ale unei lumi în care fascismul își începuse tragica ascensiune. CARL GUSTAV JUNG (1875–1961), psihiatru și psihanalist elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și inițiatorul conceptelor de inconștient colectiv, complex, umbră, arhetip, introvert, extravert, anima, animus, imaginație activă etc. De același autor, în Colecția „Misterele inconștientului colectiv” au mai apărut: ; . ; și Tot la Editura Trei, au fost publicate integral traducerile , precum și insolita , (șapte volume) și lui Jung cu S. Freud. „În prima parte a vieții sale, Nietzsche a fost un intelectual de mare calibru și foarte intuitiv, deosebit de rebel și de critic la adresa valorilor tradiționale, iar toate astea încă se găsesc în. Era însă în el foarte puțin din ceea ce s-ar numi pozitiv; putea critica cu remarcabilă promptitudine, însă încă nu putea sintetiza ori construi și nu putea produce valori. Apoi, dintr-odată, asemenea unei revelații extraordinare, tot ceea ce omiseseră precedentele sale scrieri s-a năpustit asupra lui. S-a născut în 1844 și a început să scrie în 1883, deci când avea 39 de ani. Modul în care a scris-o este absolut remarcabil. El însuși a compus un vers despre asta. A scris: , adică , ceea ce înseamnă că Zarathustra s-a manifestat atunci în el ca o a doua personalitate. Asta ar demonstra că lui îi era destul de limpede că nu se identifică cu Zarathustra. Dar cum ar fi putut el presupune o asemenea identitate în acele vremuri, când nu exista psihologia?” - C.G. JUNG
Scrie parerea ta
Zarathustra lui Nietzsche . Transcrierea seminarului susținut în anii 1934–1939 de C.G. Jung (vol. 1) - C.G. Jung
Ai cumparat produsul Zarathustra lui Nietzsche . Transcrierea seminarului susținut în anii 1934–1939 de C.G. Jung (vol. 1) - C.G. Jung ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
VOLUM EDITAT DE JAMES L. JARRETT Petrecându-și anii tinereții în Basel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Jung era fascinat și tulburat de poveștile care circulau în epocă despre excentricitatea și genialitatea lui Nietzsche, dar și despre boala psihică a acestuia. Făcând mai apoi cunoștință cu operele lui Nietzsche în anii de studii la Universitate, tânărul Jung a fost profund marcat de ideile filosofului, care l-au influențat apoi pe tot parcursul vieții sale. Această carte reprezintă transcrierea unui seminar privat, parte a unui întreg ciclu de seminare susținute în limba engleză de C.G. Jung la Zürich, în anii 1920–1930. În cadrul întâlnirilor cu membrii Clubului Psihologic din Zürich, un Jung acum matur vorbea informal despre gânditorul ale cărui lucrări nu numai că îl copleșiseră cu profunzimea înțelegerii naturii umane, dar îi și oferiseră sursele filosofice pentru multe dintre conceptele sale psihologice și metapsihologice. Și, mai presus de toate, argumenta modul în care remarcabila carte a lui Nietzsche ilustra în egală măsură geniul și tendințele nevrotice și prepsihotice ale filosofului. Din moment ce notele seminarului nu fuseseră inițial destinate publicării, Jung s-a simțit în largul său să glumească, să critice persoanele și evenimentele care îl iritau ori îl înfuriau sau să comenteze fără rezerve asupra preocupărilor economice și politice ale unei lumi în care fascismul își începuse tragica ascensiune. CARL GUSTAV JUNG (1875–1961), psihiatru și psihanalist elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și inițiatorul conceptelor de inconștient colectiv, complex, umbră, arhetip, introvert, extravert, anima, animus, imaginație activă etc. De același autor, în Colecția „Misterele inconștientului colectiv” au mai apărut: ; . ; și Tot la Editura Trei, au fost publicate integral traducerile , precum și insolita , (șapte volume) și lui Jung cu S. Freud. „În prima parte a vieții sale, Nietzsche a fost un intelectual de mare calibru și foarte intuitiv, deosebit de rebel și de critic la adresa valorilor tradiționale, iar toate astea încă se găsesc în. Era însă în el foarte puțin din ceea ce s-ar numi pozitiv; putea critica cu remarcabilă promptitudine, însă încă nu putea sintetiza ori construi și nu putea produce valori. Apoi, dintr-odată, asemenea unei revelații extraordinare, tot ceea ce omiseseră precedentele sale scrieri s-a năpustit asupra lui. S-a născut în 1844 și a început să scrie în 1883, deci când avea 39 de ani. Modul în care a scris-o este absolut remarcabil. El însuși a compus un vers despre asta. A scris: , adică , ceea ce înseamnă că Zarathustra s-a manifestat atunci în el ca o a doua personalitate. Asta ar demonstra că lui îi era destul de limpede că nu se identifică cu Zarathustra. Dar cum ar fi putut el presupune o asemenea identitate în acele vremuri, când nu exista psihologia?” - C.G. JUNG
Acorda un calificativ