Lucrurile nu mai merg între noi? Nu ne mai înțelegem, nu mai rezonăm unul cu altul? Doar unul dintre noi trage la căruță, în timp ce celălalt își trăiește viața? Înainte ca situația să se deterioreze iremediabil și chiar înainte de a duce relația la terapie, autorul acestei cărți vă propune să încercați metoda sa, Process Communication, care și-a dovedit utilitatea în cazul atâtor cupluri. Fiecare vine în relație cu bagajul său, cu felul său de a fi, care rezonează mai mult sau mai puțin cu al celuilalt sau care se poate schimba în timp. Astfel, această carte te va ajuta să afli dacă ești Gânditor, Empatic, Perseverent, Imaginator, Rebel sau Promotor și, de asemenea, ce categorie îl definește pe partenerul tău. Apoi, printr-o serie de exemple grăitoare, vei vedea cum rezonează între ele diversele tipuri de personalitate și ce fel de probleme pot apărea în cadrul unui cuplu în funcție de acestea. Printr-o metodă clară și ușor de pus în practică, Gérard Collignon reușește să facă lumină în relațiile de cuplu tumultuoase și să găsească acel fir care să le (re)așeze pe cursul firesc al echilibrului. GÉRARD COLLIGNON este psiholog și psihoterapeut, consultant și fost președinte al Kahler Communication France. Susține seminarii de formare prin metoda Process Communication, adresate consultanților, formatorilor și coachilor profesioniști. La Editura Trei a mai apărut . „” - GÉRARD COLLIGNON „” - STÉPHANE MERCIER, coach și formator PCM CUPRINS Prefață Geneza acestei cărți 1. INTRODUCERE ÎN TIPURILE DE PERSONALITATE: REZONANȚE? 2. CONTRIBUȚII TEORETICE PENTRU CLARIFICAREA COMPORTAMENTELOR NOASTRE RELAȚIONALE Percepția „Emoții“ a tipului Empatic Percepția „Gândire factuală“ a tipului Gânditor Percepția „Opinii“ a tipului Perseverent Percepția „Inacțiune“ a tipului Imaginator Percepția „Acțiuni“ a tipului Promotor Percepția „Reacții“ a tipului Rebel „Sunt iubit?“, pentru tipul Empatic „Sunt competent?“, pentru tipul Gânditor „Sunt demn de încredere?“, pentru tipul Perseverent „Sunt dorit?“, pentru tipul Imaginator „Sunt viu?“, pentru tipul Promotor „Sunt acceptat?“, pentru tipul Rebel Putem activa toate Întrebările Existențiale Tipul Empatic (bază sau fază) Nevoia de recunoaștere ca persoană Nevoile senzoriale Tipul Gânditor (Bază sau Fază) Nevoia de recunoaștere pentru muncă Nevoia de structurare a timpului Tipul Perseverent (Bază sau Fază) Nevoia de recunoaștere pentru munca cu abnegație Nevoia de recunoaștere pentru convingeri Tipul Imaginator (Bază sau Fază) Nevoia de singurătate Tipul Promotor (Bază sau Fază) Nevoia de stimulare Tipul Rebel Nevoia de contact Încep să apară paraziți pe linia de comunicare: Driverele T Declanșarea ostilităților: mecanismele de eșec la al doilea grad de comunicare ratată Situația este disperată: al treilea grad de stres Furia, problematica Fazei de Empatic Durerea, problematica Fazei de Gânditor Frica, problematica Fazei de Perseverent Autonomia, problematica Fazei de Imaginator Relația, problematica Fazei de Promotor Responsabilitatea, problematica Fazei de Rebel Partenerul meu a schimbat faza: ce e de făcut? Scenariul „După“ al tipului Empatic (Bază sau Fază) Scenariul „Până când“ al tipurilor Gânditor și Perseverent (Bază sau Fază) Scenariul „Niciodată“ al tipului Imaginator (Bază sau Fază) Scenariul „Totdeauna“ al tipurilor Promotor și Rebel(Bază sau Fază) Scenariul „Aproape I“ pentru un duo Empatic/Rebel Scenariul „Aproape II“ pentru un duo Empatic/Gânditor sau Perseverent 3. MĂRTURII ȘI DECRIPTĂRI ALE UNOR POVEȘTI DE CUPLU Louane și Maël „Din vina ta nu ne merge bine“ Decriptare PCM: percepția „Reacții“ „Nu vibram cu adevărat lângă el“ Decriptare PCM „Regăsesc apropierea dintre noi de la începutul căsătoriei“ Decriptare PCM: Baza „refulată“ „Eram prea mamă cloșcă și el suferea din cauza asta. Amanta pe care o avea… ei bine, amanta era obosită“ Decriptare PCM „Sunt atrasă de bărbații străluciți, care mă pot învăța o groază de lucruri“ Decriptare PCM „Să renunți la satisfacerea propriilor nevoi psihologice… Asta a făcut ravagii în viața mea“ Decriptare PCM „Am realizat că, fără să mă poziționez și să-mi iau viața în propriile mâini, eram și eu res
Scrie parerea ta
De ce nu ne mai suportăm. Clarificarea relațiilor de cuplu prin Process Communication Model (PCM) - Audiobook - Gérard Collignon
Ai cumparat produsul De ce nu ne mai suportăm. Clarificarea relațiilor de cuplu prin Process Communication Model (PCM) - Audiobook - Gérard Collignon ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ