Jocul Misiune îndeplinită. Acord primul ajutor presupune conștientizarea unor informații de bază de prim ajutor într-o manieră relaxantă și distractivă. Cercetările arată că învățarea prin joc este mult mai eficientă și mai rapidă în anumite condiții. Jocul vă ajută:• Să îi învățați pe copii informații de bază de prim ajutor;• Să formați deprinderi de bază pentru o viață sănătoasă (cu ajutorul informațiilor însușite);• Să conștientizați câteva elemente de dezvoltare a personalității și gestionarea emoțiilor.Jocul conține: o tablă de joc, un zar și patru pioni colorați, trei seturi de cartonașe (135 de bucăți) cu activități care te vor ajuta să înaintezi mai rapid dacă rezolvi sarcinile scrise pe ele și două afișe cu tehnici de prim ajutor.Scopul jocului este să ajungi primul la căsuța de final pentru a fi câștigător.Despre autor:Georgeta Pânișoară, conf. dr. habil, doctor în psihologie, autor a peste 17 cărți, 100 de articole, 4 jocuri educaționale, trainer și speaker în domeniul parentingului și psihologia învățării, membru/coordonator în proiecte naționale/internaționale, fondator al site-ului educațional www.academicparenting.ro;Andreia Ramona Zup, psiholog, voluntar I.G.S.U. cu vechime de 3 ani, doctor în științele educației;Ider Ștefan, psiholog, paramedic voluntar I.G.S.U. cu vechime de 5 ani în curs de specializare în psihologia traumei.
Scrie parerea ta
Misiune indeplinita: Acord primul ajutor
Ai cumparat produsul Misiune indeplinita: Acord primul ajutor ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Jocul Misiune îndeplinită. Acord primul ajutor presupune conștientizarea unor informații de bază de prim ajutor într-o manieră relaxantă și distractivă. Cercetările arată că învățarea prin joc este mult mai eficientă și mai rapidă în anumite condiții. Jocul vă ajută:• Să îi învățați pe copii informații de bază de prim ajutor;• Să formați deprinderi de bază pentru o viață sănătoasă (cu ajutorul informațiilor însușite);• Să conștientizați câteva elemente de dezvoltare a personalității și gestionarea emoțiilor.Jocul conține: o tablă de joc, un zar și patru pioni colorați, trei seturi de cartonașe (135 de bucăți) cu activități care te vor ajuta să înaintezi mai rapid dacă rezolvi sarcinile scrise pe ele și două afișe cu tehnici de prim ajutor.Scopul jocului este să ajungi primul la căsuța de final pentru a fi câștigător.Despre autor:Georgeta Pânișoară, conf. dr. habil, doctor în psihologie, autor a peste 17 cărți, 100 de articole, 4 jocuri educaționale, trainer și speaker în domeniul parentingului și psihologia învățării, membru/coordonator în proiecte naționale/internaționale, fondator al site-ului educațional www.academicparenting.ro;Andreia Ramona Zup, psiholog, voluntar I.G.S.U. cu vechime de 3 ani, doctor în științele educației;Ider Ștefan, psiholog, paramedic voluntar I.G.S.U. cu vechime de 5 ani în curs de specializare în psihologia traumei.
Acorda un calificativ