Cât de adâncă este marea? este o poveste ilustrată marca Usborne care se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani. Descoperim povestea lui Pipkin, un pinguin superb și foarte curios, care pune mereu întrebări și caută aventură. Astfel, mama lui îi sugerează să se scufunde pentru a arunca o privire sub gheață. Desigur, aventurosul Pipkin face mai mult decât atât: vrea un răspuns la întrebarea lui cu adevărat mare – cât de adâncă este marea? Așa că se îndreaptă din ce în ce mai adânc și pune aceeași întrebare tuturor celor pe care îi întâlnește, de la foci la balene, până când întâlnește un câine de mare într-un submarin, și de aici începe cu adevărat aventura lui. Cartea conține un poster lung, fantastic, la finalul ei, care arată cât de departe a mers Pipkin și cât de adâncă este cu adevărat marea. Didactica Publishing House v-a prezentat alte două aventuri ale pinguinului Pipkin: Cât de sus este cerul? și De unde vin puii de animale?, iar acum vă invită să descoperiți aventura din adâncul mării a curiosului pui de pinguin. Despre autor Anna Milbourne scrie cărți pentru copii pentru Usborne de peste opt ani și a publicat în jur de treizeci de cărți. S-a născut lângă malul mării în nord-vestul Angliei, dar acum locuiește la Londra. Și-a dorit să scrie cărți de când era mică, așa că slujba ei o face foarte fericită. Locuiește într-o casă mică pe vârful unui deal. Are o grădină pe acoperiș, de unde are o vedere foarte bună asupra lunii și trenurilor care trec pe lângă capătul grădinii. Serena Riglietti s-a născut la Milano, dar acum locuiește în Pesaro, un orășel de pe litoral, în Italia. Ea ilustrează cărți pentru copii de cincisprezece ani și a publicat aproximativ șaizeci de cărți. Inițial, ea a vrut să fie medic veterinar. Cel mai mult îi plac poveștile cu animale în ele. Serena are doi copii, Francesco și Tommaso, cărora, în fiecare seară, le arată câte stele sunt pe cer. De asemenea, are un câine pe nume Artù, care este îndrăgostit de o găină și nu se uită niciodată la stele. Specificații Vârstă: 3+ ani Pagini: 24+8 Mărimi: 25 x 25 cm Copertă: Cartonată
Scrie parerea ta
Cat de adanca este marea?
Ai cumparat produsul Cat de adanca este marea? ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ