Lotta, bunicul și câinele Zozo se plimbă împreună prin pădure. Sunt multe de descoperit aici: animale interesante se ascund peste tot, frunzele copacilor foșnesc sub picioarele lor, iar copacii înalți se leagănă ușor în vânt. Această carte invită copiii cu vârsta peste doi ani să descopere o lume fascinantă. Povestea îi duce pe copii, părinți și bunici într-o excursie fascinantă prin pădure. Lotta strânge bețe, se cațără pe trunchiul copacilor căzuți, descoperă multe animale interesante și este uimită de multe lucruri pe care le întâlnește în natură. Ilustrațiile vesel colorate transformă această carte într-una specială și îi introduce pe cei mici în lumea colorată din pădure. Imaginile stârnesc curiozitatea celor mici și oferă multe subiecte de discuție. Acest aspect îi determină pe copii să își dorească să descopere și ei natura, precum Lotta. Despre autor:Sandra Grimm s-a născut în nordul Germaniei, în 1974. A devenit pedagog calificat pentru a lucra într-o editură de cărți pentru copii. În momentul de față s-a retras în mediul rural, alături de familia sa, înconjurată de animale drăgălașe, vecini bizari, familii drăguțe, tot felul de vehicule și cunoștințe ciudate. Așadar, ea are o mie și una de sugestii pentru povești și rime noi. A publicat deja peste două sute de cărți, atât mari, cât și mici.Katja Senner s-a născut pe 9 aprilie 1972 în Mainz și a studiat designul de comunicare și ilustrare a cărților, după ce și-a finalizat pregătirea în tipografie la Universitatea de Științe Aplicate din Mainz. În calitate de ilustratoare, ea a unit două iubiri, bucuria cărților frumoase și pasiunea de a desena. Lucrează în primul rând pentru cei mici și încearcă să ia în serios cerințele lor speciale asupra unei cărți.Caracteristici:Pagini: 16 cartonateMărimi: 190 x 190 Autor: Sandra GrimmCopertă: Cartonată
Scrie parerea ta
Lotta descopera lumea: In padure
Ai cumparat produsul Lotta descopera lumea: In padure ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ