Bolile cardiovasculare reprezintăprima cauzăa mortalităţii la nivel mondial, fiind responsabile de un deces din trei. Studiile ştiinţifice demonstreazăcăalimentaţia este unul dintre factorii de risc cei mai importanţi. Din fericire, este şi cel asupra căruia se poate acţiona uşor în termenii prevenirii.În aceastălucrare foarte documentată, Michel Montignac ne ajutăsăînţelegem varietatea şi amploarea factorilor de risc cardiovasculari. Autorul denunţăideile preconcepute în materie, reabilitând unele alimente cum sunt brânzeturile, ouăle, ciocolata neagră, vinul şi chiar foie gras. Ca model de alimentaţie corectăeste propusăcea mediteraneeană, bogatăîn fructe, legume, peşte, ulei de măsline, pâine cu multe fibre etc. În plus, este readus în discuţie aşa-zisul paradox francez, datorat mai ales unui consum mediu, regulat, de vin. Sprijinit de studii ştiinţifice care demonstreazăcărecomandările alimentare din dieta lui sunt printre cele mai bune pentru diminuarea factorilorderisccardiovasculari, Michel Montignac ne invităîncăo datăsăabordăm viaţa în cel mai bun mod, cel al gastronomiei nutriţionale.
Scrie parerea ta
Prevenirea bolilor cardiovasculare
Ai cumparat produsul Prevenirea bolilor cardiovasculare ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Bolile cardiovasculare reprezintăprima cauzăa mortalităţii la nivel mondial, fiind responsabile de un deces din trei. Studiile ştiinţifice demonstreazăcăalimentaţia este unul dintre factorii de risc cei mai importanţi. Din fericire, este şi cel asupra căruia se poate acţiona uşor în termenii prevenirii.În aceastălucrare foarte documentată, Michel Montignac ne ajutăsăînţelegem varietatea şi amploarea factorilor de risc cardiovasculari. Autorul denunţăideile preconcepute în materie, reabilitând unele alimente cum sunt brânzeturile, ouăle, ciocolata neagră, vinul şi chiar foie gras. Ca model de alimentaţie corectăeste propusăcea mediteraneeană, bogatăîn fructe, legume, peşte, ulei de măsline, pâine cu multe fibre etc. În plus, este readus în discuţie aşa-zisul paradox francez, datorat mai ales unui consum mediu, regulat, de vin. Sprijinit de studii ştiinţifice care demonstreazăcărecomandările alimentare din dieta lui sunt printre cele mai bune pentru diminuarea factorilorderisccardiovasculari, Michel Montignac ne invităîncăo datăsăabordăm viaţa în cel mai bun mod, cel al gastronomiei nutriţionale.
Acorda un calificativ