Pe fundalul mărețelor stânci roșii de la Petra, asemenea unui Buddha dizgrațios, stă trupul lipsit de viață al doamnei Boynton. Hercule Poirot nu se întreabă cine a comis crima, ci oare cine NU ar fi avut motive să dorească moartea bătrânei, căci, într-adevăr, doamna Boynton este cea mai detestabilă ființă pe care detectivul a întâlnit-o vreodată. Având la dispoziție numai 24 de ore ca să rezolve misterul, Poirot își amintește de o remarcă pe care a surprins-o întâmplător într-un hotel din Ierusalim: „Înțelegi, nu-i așa, că trebuie să moară?” AGATHA CHRISTIE este unul dintre scriitorii care nu au nevoie de nici o prezentare, pentru că opera lor a trecut cu brio testul timpului și al cititorilor din toate epocile și generațiile. Cu peste 2 miliarde de cărți vândute și cu traduceri în mai mult de 100 de limbi, Agatha Christie este surclasată în acest top numai de Biblie și de William Shakespeare. Autoare a 66 de romane polițiste și a 14 colecții de povestiri, 19 piese de teatru, o autobiografie, volume de non-ficțiune și povestiri amuzante din călătoriile realizate alături de soțul ei, cu numeroase ecranizări inspirate de romanele ei, Agatha Christie își merită cu prisosință locul în biblioteca oricărui iubitor de literatură. De aceea, Editura Litera are plăcerea să îți prezinte opera Agathei Christie într-o colecție excepțională – și totodată accesibilă –, de care să te poți bucura alături de întreaga familie pentru mulți ani de acum înainte. Volumele cartonate, cu o grafică elegantă și superbe ilustrații ale copertelor puse în valoare de elementele ornamentale argintii repetitive – care dau astfel eleganță și unitate colecției –, se ridică la înălțimea calității scriiturii acestei adevărate regine a romanului polițist.
Scrie parerea ta
Intalnire cu moartea (vol. 15)
Ai cumparat produsul Intalnire cu moartea (vol. 15) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ