New York, 1998, parada de Ziua Recunoștinței. Kiera Templeton, în vârstă de numai trei ani, dispare în mulțime. După o căutare frenetică prin tot orașul, cineva găsește codițele ei tăiate, alături de impermeabilul pe care-l purta fetița. Miren Triggs, o studentă la jurnalism de la Universitatea Columbia, se simte atrasă de caz și inițiază o investigație paralelă cu cea a poliției, în ciuda unui start cu șanse minime. Cu timpul, atenția față de caz și resursele alocate scad, în timp ce dosarele copiilor dispăruți fără urmă se tot înmulțesc. În 2003, în ziua în care Kiera ar fi trebuit să împlinească opt ani, părinții ei, Aaron și Grace Templeton, primesc acasă un pachet straniu cu un conținut neașteptat: o casetă VHS cu o înregistrare de un minut în care Kiera se joacă într-o cameră. Interesul pentru caz se reaprinde, iar căutările lui Miren Triggs, devenită acum o jurnalistă de succes, duc totodată la descoperirea unor date din propriul trecut pe care le crezuse pierdute; iar povestea personală, la fel ca povestea Kierei, este plină de necunoscute. Fata din înregistrare este un thriller trepidant, care reinventează regulile genului. Este, în egală măsură, un roman psihologic despre profunzimile insondabile și uneori întunecate ale instinctului matern. „Javier Castillo este, fără îndoială, noul fenomen al literaturii europene.“ Joël Dicker „Cartea lui Javier Castillo captivează cititorul de la primele rânduri.“ El País „O desfășurare uimitoare de resurse narative de o calitate literară garantată.“ Zenda Libros „Un thriller cu nuanțe romantice care te subjugă din primul moment.“ Elle
Scrie parerea ta
Fata din inregistrare
Ai cumparat produsul Fata din inregistrare ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ