Până nu se şterg amintirile, al treilea roman din seria Până nu se răceşte cafeaua, îi poartă pe cititori într-o altă cafenea, care aparţine însă aceleiaşi familii Tokita, deţinătoarea harului de a-i trimite în trecut sau în viitor pe acei clienţi a căror împăcare depinde de câteva cuvinte pe care le pot schimba cu cei dragi la o cafea, în răstimpul scurt pe care-l au la dispoziţie până când cafeaua se răceşte. La poalele muntelui Hakodate din nordul Japoniei, cafeneaua Donna Donna este celebră pentru panorama fermecătoare asupra portului Hakodate. Dar asta nu e totul. La fel ca încântătoarea cafenea Funiculi Funicula din Tokyo, Donna Donna oferă clienţilor săi experienţa excepţională de a călători în timp. Pe lângă reîntâlnirea câtorva feţe familiare din precedentele romane ale lui Toshikazu Kawaguchi, cititorii vor face cunoştinţă cu alte personaje şi cu alte patru poveşti emoţionante. O fiică îşi învinuieşte părinţii pentru că au murit şi au lăsat-o singură. Un comediant suferă încă pentru pierderea iubitei lui soţii. O soră mai mare este copleşită de durerea pierderii. Un tânăr îşi descoperă dragostea pentru prietena din copilărie atunci când este prea târziu. Regulile călătoriei în timp sunt cele deja cunoscute. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răceşte, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Până nu se şterg amintirile este o invitaţie la o cafea alături de câteva personaje ale căror poveşti ne vor încălzi inimile şi ne vor aduce un strop de înţelepciune. Pentru a treia oară, Kawaguchi ne pune întrebarea: ce-ai vrea să schimbi dacă ai călători în trecut şi ai şti că nu poţi să schimbi prezentul? „Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi.” Library Journal „Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienţii care se aşază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răceşte.” Star Tribune „Kawaguchi are o abilitate fără cusur de a găsi o vibraţie emoţională care durează. Romanul întreţese ceea ce pare la început doar o escapadă bizară cu dilemele iubirii şi pierderii, familiei şi libertăţii, vieţii şi morţii.” The Christian Science Monitor „O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorinţa personajelor de a se agăţa de trecut.” Publishers Weekly „O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poţi să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.” The Sydney Morning Herald „Plin de suflet, narat într-o construcţie de cuvinte inteligentă, cu o desfăşurare convingătoare a relaţiilor dintre personaje.” Books and Bao „O poveste despre relaţiile umane, despre ocaziile ratate şi despre puterea durabilă a iubirii.” The Gryphon TOSHIKAZU KAWAGUCHI s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor şi scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, Până nu se răceşte cafeaua (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câştigat Marele Premiu la ediţia a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea s-a vândut în peste 2,5 milioane de exemplare şi a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor. Filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula a avut premiera în 2018. Succesul uriaş al romanului său l-a determinat pe Kawaguchi să scrie două continuări, care s-au bucurat de aceeaşi primire entuziastă din partea publicului.
Scrie parerea ta
Pana nu se sterg amintirile (cu autograf)
Ai cumparat produsul Pana nu se sterg amintirile (cu autograf) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ