Misterioase secrete de familie, istorii uitate și iubiri frânte alcătuiesc țesătura acestui minunat roman de la autoarea seriei Cele șapte surori. Au trecut treizeci de ani de când Greta a părăsit Marchmont Hall, un conac grandios ascuns printre dealurile din Monmouthshire. Întorcându-se la frumoasa reședință pentru a sărbători Crăciunul, la invitația vechiului ei prieten David Marchmont, ea constată că nu-și mai amintește ce legătură are cu casa, din cauza unui tragic accident în urma căruia şi-a pierdut memoria. Într-o zi, Greta pleacă la plimbare prin grădina conacului și descoperă din întâmplare un mormânt. Inscripția de pe piatra de căpătâi, aproape ștearsă de trecerea timpului, arată că acolo este îngropat un băiețel... Descoperirea atinge o coardă în mintea Gretei, care încearcă din răsputeri să-și recupereze amintirile pierdute. Cu ajutorul lui David, ea pune cărămidă peste cărămidă și reface atât povestea proprie, cât și pe cea a fiicei sale, Cheska, victimă a unor circumstanțe pe care nu le putea controla. Și care nu este, cu siguranță, un înger, așa cum pare. „Riley a scris un nou roman cu acțiune complicată, o saga de familie care te cucerește și care prezintă atitudinile și relațiile sociale din perioada în care trăiesc personajele. Povestea este scrisă elegant și plină de detalii istorice (...) spre bucuria celor care apreciază atât romanele de dragoste, cât și ficțiunea istorică.“ Library Journal „Este genul acela de roman care prezintă istoria mai multor generații, o carte pe care n-o poți lăsa din mână. Povestea scrisă de Riley (autoarea seriei Cele șapte surori) va fi pe placul fanilor Barbarei Taylor Bradford.“ Booklist LUCINDA RILEY s-a născut în Irlanda și, după o carieră timpurie ca actriță de film, teatru și televiziune, a scris prima carte la vârsta de 24 de ani. Cărțile ei au fost traduse în peste 30 de limbi și s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare. Printre bestsellerurile Lucindei Riley se numără Secretul orhideei, Grădina cu lavandă, Trandafirul nopții, Secretul Helenei. Lucinda lucrează în prezent la seria Cele șapte surori, care urmărește povestea unor surori adoptate și se bazeaz ă alegoric pe mitologia vestitei constelații. O companie de producție de la Hollywood s-a arătat interesată de achiziționarea drepturilor pentru un serial TV de mai multe sezoane. Dosar de autor: Lucinda Riley, autoarea celebrei serii „Cele șapte surori”, apărută la Editura Litera Lucinda Riley, autorul lunii pe Litera.ro
Scrie parerea ta
Ingerul de la Marchmont Hall
Ai cumparat produsul Ingerul de la Marchmont Hall ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ