SINGURUL CARE O POATE SALVA ACUM PE SERA ESTE CEL PE CARE EA A DORIT MEREU SĂ-L UCIDĂ Adevărul despre planul Serei iese la iveală, zdruncinând încrederea fragilă ce se înfiripase între ea și Nyktos. Înconjurată de oameni care nu au încredere în ea, Serei nu îi mai rămâne decât să își îndeplinească datoria. Ar face orice pentru a aduce sfârșitul lui Kolis, falsul rege al zeilor, și domniei lui tiranice asupra Câmpiilor Elizee, îndepărtând astfel pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru ținuturile muritorilor. Nyktos are însă un plan, și, în vreme ce el și Sera se străduiesc să găsească o ieșire din situația în care au ajuns, ultimul lucru de care au amândoi nevoie este pasiunea de nestăpânit dintre ei, ce continuă să se intensifice. Sera nu își poate permite să se îndrăgostească de Nyktos, nu când destinul le aduce în cale atâtea obstacole. Dar amintirile despre plăcerea pe care și-au oferit-o reciproc și dorința imposibil de stăpânit sunt ca un cântec de sirenă căruia îi e imposibil să-i reziste. Pe măsură ce Sera începe să conștientizeze faptul că își dorește să fie mai mult decât consoarta formală a lui Nyktos, pericolele ce îi înconjoară se intensifică. Atacurile lansate de Umbre sunt tot mai dure și, când Kolis îi cheamă pe Nyktos și pe Sera la curte, ies la iveală și alte riscuri la care se expun. Tăciunii primitivi de viață din Sera devin tot mai puternici, ducând-o mai aproape de sfârșitul propriului Sacrificiu. Și, fără dragostea lui Nyktos ‒ o emoție pe care el este incapabil să o simtă ‒, Sera nu va putea supraviețui propriei Ascensiuni. Asta presupunând că va reuși să reziste până în acel moment, iar Kolis nu va pune mâna pe ea, căci timpul se scurge cu repeziciune ‒ atât pentru ea, cât și pentru cele două tărâmuri.
Scrie parerea ta
Lumina din flacara
Ai cumparat produsul Lumina din flacara ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ