SERIA „CĂSĂTORII NEAȘTEPTATE“ Cu înfățișarea lui de star de la Hollywood, Carter Billings ar putea avea orice femeie dorește. Și totuși, odată ce și-a anunțat candidatura pentru postul de guvernator al statului California, trebuie să se așeze la casa lui și să-și creeze o imagine de familist.Eliza, femeia pe care o adoră în secret, reprezintă un amestec minunat de pasiune și istețime ce poate satisface așteptările lui de la o soție, dar, din păcate, nu este interesată să devină doamna Billings. Ba chiar abia suportă să stea în aceeași încăpere cu el, iar interacțiunea dintre ei dă mereu naștere la scântei. Pentru Eliza Havens, este mult mai ușor să-l îndepărteze pe Carter decât să dea frâu liber dorinței. Deși își câștigă traiul dintr-o afacere ce implică să le găsească oamenilor perechea, propria căsătorie nu este ceva ce ea să ia în calcul, căci secretele pe care le ascunde sunt prea periculoase pentru a-și permite să se apropie de cineva. Când trecutul începe să îi amenințe viitorul, Elizei nu îi rămâne decât să accepte soluția lui Carter. Dar poate o căsătorie de conveniență să se dovedească o iubire pentru o viață? Catherine Bybee a debutat în 2009, iar romanele ei au ajuns rapid în topurile Wall Street Journal, New York Times, USA Today și Amazon. Seriile ei au fost traduse în peste 20 de limbi și vândute în mai mult de 6 milioane de exemplare.
Scrie parerea ta
Măritată până luni
Ai cumparat produsul Măritată până luni ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ