După al Doilea Război Mondial ia naştere o nouă ordine globală, în care rolurile principale sunt jucate de două supraputeri – Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. Diferenţele ideologice dintre acestea duc la cursa înarmărilor din Războiul Rece şi la teama de izbucnire a unui conflict nuclear mondial. Restul lumii este atras în sistemul celor două blocuri, astfel că numai câteva naţiuni reuşesc să rămână realmente nealiniate. Conflictul Est–Vest se încheie în 1990, după dezmembrarea Uniunii Sovietice şi, în consecinţă, după prăbuşirea blocului comunist răsăritean. De atunci, lumea este condusă de sisteme economice şi politice în curs de globalizare. Omenirea rămâne încă divizată: naţiunile bogate din Europa, din America de Nord şi din Asia de Est diferă substanţial de naţiunile în curs de dezvoltare ale Lumii a Treia.
Scrie parerea ta
Istoria ilustrată a lumii. Lumea Contemporană. (Vol. 6)
Ai cumparat produsul Istoria ilustrată a lumii. Lumea Contemporană. (Vol. 6) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
După al Doilea Război Mondial ia naştere o nouă ordine globală, în care rolurile principale sunt jucate de două supraputeri – Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. Diferenţele ideologice dintre acestea duc la cursa înarmărilor din Războiul Rece şi la teama de izbucnire a unui conflict nuclear mondial. Restul lumii este atras în sistemul celor două blocuri, astfel că numai câteva naţiuni reuşesc să rămână realmente nealiniate. Conflictul Est–Vest se încheie în 1990, după dezmembrarea Uniunii Sovietice şi, în consecinţă, după prăbuşirea blocului comunist răsăritean. De atunci, lumea este condusă de sisteme economice şi politice în curs de globalizare. Omenirea rămâne încă divizată: naţiunile bogate din Europa, din America de Nord şi din Asia de Est diferă substanţial de naţiunile în curs de dezvoltare ale Lumii a Treia.
Acorda un calificativ