Omenirea se află într-un punct de cotitură. America, altădată puterea dominantă a lumii, a ajuns la capătul ascendenței sale globale, iar întrebarea este ce se va întâmpla mai departe. Printre ipotezele avansate de Paul Starobin se numără haosul global, dominația Chinei și, într-o viziune mai radicală, o epocă a orașelor-stat sau a unei civilizații universale, culminând cu instaurarea unui guvern mondial. Sfârșitul secolului american va fi marcat de o diminuare a statutului social, economic și politic inovator al Statelor Unite, de un naționalism resuscitat în țări că India, China și Rusia, precum și de o dezvoltare a instituțiilor culturale, politice și economice mondialiste. Deși aceste schimbări produc neliniște, cea mai bună speranță de adaptare a americanilor la noua etapă o reprezintă acceptarea unor idei și practici noi de la alte popoare. Lucrarea, incitantă și bine argumentată, îmbină tehnica reportajului cu analiza istorică riguroasă, provocând cititorul să-și pună problema unei lumi aflată într-un proces de schimbare dramatică, o lume în care Statele Unite nu mai dețin supremația. Tonul este unul sobru, dar, în final, plin de speranță – epoca post-America nu trebuie privită ca un dezastru de către poporul american, putând reprezenta chiar o etapă eliberatoare. Bestseller în topurile americane!
Scrie parerea ta
Sfârșitul secolului american și noile puteri mondiale. Bestseller
Ai cumparat produsul Sfârșitul secolului american și noile puteri mondiale. Bestseller ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Omenirea se află într-un punct de cotitură. America, altădată puterea dominantă a lumii, a ajuns la capătul ascendenței sale globale, iar întrebarea este ce se va întâmpla mai departe. Printre ipotezele avansate de Paul Starobin se numără haosul global, dominația Chinei și, într-o viziune mai radicală, o epocă a orașelor-stat sau a unei civilizații universale, culminând cu instaurarea unui guvern mondial. Sfârșitul secolului american va fi marcat de o diminuare a statutului social, economic și politic inovator al Statelor Unite, de un naționalism resuscitat în țări că India, China și Rusia, precum și de o dezvoltare a instituțiilor culturale, politice și economice mondialiste. Deși aceste schimbări produc neliniște, cea mai bună speranță de adaptare a americanilor la noua etapă o reprezintă acceptarea unor idei și practici noi de la alte popoare. Lucrarea, incitantă și bine argumentată, îmbină tehnica reportajului cu analiza istorică riguroasă, provocând cititorul să-și pună problema unei lumi aflată într-un proces de schimbare dramatică, o lume în care Statele Unite nu mai dețin supremația. Tonul este unul sobru, dar, în final, plin de speranță – epoca post-America nu trebuie privită ca un dezastru de către poporul american, putând reprezenta chiar o etapă eliberatoare. Bestseller în topurile americane!
Acorda un calificativ