PESTE 2 MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTE PUBLICAT ÎN PESTE 15 TERITORII DE LA AUTOAREA CĂRȚII FENOMEN ÎNCEPUTURI FĂRĂ SFÂRȘIT Când Izzy Astor se îmbarcă într-un avion în drum spre casă, nu are mari așteptări. Pentru ea este doar experiența obișnuită a unei călătorii de sărbători: aglomerație, oboseală, stres. Apoi, însă, îl observă pe bărbatul care se nimerește să stea alături – și care este oricum, numai obișnuit, nu. Părul lui negru, ochii săi albaștri și farmecul necizelat al lui Nate Phelan sunt calități absolut irezistibile pentru Izzy. Și, dacă până acum nu a crezut niciodată în soartă, acum o face. Însă la 90 de secunde după decolare, avionul lor se prăbușește în râul Missouri. Și viețile lor se schimbă. Ei doi se schimbă. Nate își găsește drumul în cariera militară, în timp ce Izzy alege politica. Și, în pofida câtorva întâlniri de-a lungul anilor, momentul de a fi cu adevărat împreună nu pare să vină niciodată. Până la revederea din Afganistan – când miza este mai importantă ca oricând, iar sarcina lui Nate este să îi protejeze viața lui Izzy. Și va face orice – nu doar ca să o țină în siguranță, ci și ca să îi cucerească inima pentru totdeauna. „Cartea Când ne vom reîntâlni este absolut captivantă. Te prinde din momentul în care Izzy și Nate dau cu ochii unul de celălalt și nu te mai lasă să pleci. Nu am putut s -o las din mână, am trăit la maximum, am suspinat și m -am lăsat surprinsă de fiecare întorsătură pe care a luat -o povestea.“ ALI ROSEN „O poveste despre puterea incredibilă a legăturii dintre două inimi, care își găsesc mereu drumul înapoi, în mijlocul unei lumi haotice.“ USA Today „Yarros explorează ororile războiului și ur mările experiențelor traumatizante. Per sonajele ei autentice se simt în egală măsură puternice și vulnerabile, iar încercările la care îi supune soarta atinge toate notele potrivite... Cititorii vor fi cu siguranță mișcați.“ Publishers Weekly „O conexiune de netăgăduit între doi oameni în mijlocul haosului se împletește cu acțiunea care te ține cu sufletul la gură, iar rezultatul este un roman pe deplin satisfăcător din punct de vedere emoțional.“ Heidi McLaughlin, autoare bestselleruri New York Times , Wall Street Journal, USA Today REBECCA YARROS este o cunoscută autoare de bestsellere, conform USA Today, publicând peste douăzeci de romane apreciate în întreaga lume. Potrivit revistei americane de critică literară Kirkus Reviews, este o povestitoare înzestrată, talentul aducându-i premiul de excelență din partea Colorado Romance Writers. Rebecca iubește eroii militari, având o căsnicie fericită, de aproape douăzeci de ani, cu propriul erou. Este mama a șase copii și este pasionată de cafea, ciocolată și dieta Paleo. Când nu scrie, Rebecca merge la patinoarul de hochei cu cei patru fii ori se bucură de acordurile chitarei în timp ce se delectează cu o cafea. Ea și familia ei locuiesc în Colorado împreună cu buldogii lor încăpățânați, două șinșile năbădăioase și un pisoi, care îi pune la punct pe toți.
Scrie parerea ta
Cand ne vom reintalni
Ai cumparat produsul Cand ne vom reintalni ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ