Cu acțiunea plasată în Kerala, pe Coasta Malabar a Indiei, Legământul apei urmărește, între 1900 și 1977, trei generații ale unei familii care suferă de o tulburare aparte: în fiecare ramură a arborelui genealogic, cel puțin o persoană moare prin înec – iar în Kerala apa este pretutindeni. La începutul secolului XX, o fetiță de doisprezece ani din comunitatea creștină, încă jelindu-și tatăl trecut la cele veșnice, este trimisă cu barca în satul unde-și va întâlni pentru prima oară viitorul soț, în vârstă de patruzeci de ani. După acest început zguduitor al vieții de femeie măritată, fetița – și viitoarea mamă de familie Ammachi Mare – va fi martoră la transformări incredibile de-a lungul vieții sale extraordinare, cu bucurii și triumfuri, dar și cu necazuri și suferințe, credința și iubirea ei fiind singurele constante. Evocare vibrantă a unei Indii dispărute și a trecerii timpului, Legământul apei este o odă la adresa progreselor medicinei și inteligenței umane, precum și o mărturie impresionantă a greutăților pe care le-au îndurat generațiile trecute de dragul urmașilor. Plin de umor, de emoții profunde și de înțelepciune, este unul dintre cele mai reușite romane publicate în ultimii ani. „O carte colosală, brăzdată de linii narative interconectate care șerpuiesc și converg asemenea afluenților marilor fluvii... O creație esențială, chiar vindecătoare, o lume întreagă în care să te pierzi.“ Los Angeles Times „Răvășitor... Superb, fascinant... Cunoștințele medicale ale lui Verghese și atenția lui fenomenală pentru detalii se combină în scene de viață și de moarte care-ți taie respirația și pe care e greu să le dai uitării.“ The Guardian „Chirurg excepțional, Verghese trasează linii de legătură între elementele macrocosmice și cele microcosmice cu atâta eleganță, încât abia dacă sunt observabile în primul moment.“ NPR „Abraham Verghese e un maestru... Legământul apei va intra în categoria romanelor clasice.“ Good Morning America
Scrie parerea ta
Legamantul apei
Ai cumparat produsul Legamantul apei ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ