,,Ghidul micului actor este un compendiu de exercitii destinate actorilor amatori, a celor aflati la nceput de drum, dar si celor care si doresc sa reviziteze fundamentele artei teatrale dintr-o inedita perspectiva esentializata. Aceasta incursiune n procesele de baza ale formarii actorului de la prezenta scenica la ascultare, joc-improvizatie si autenticitate interioara, este marcata de lejeritatea abordarii ludice a pasilor propusi. Daca on unele fragmente de practica micul actor imita animalele sau face miscari simple destinate contactului primar cu spatiul, n altele, acesta devine poet, creator de c ntece nemaiauzite ori poeme proprii, pornind de la elemente specifice. Acest ghid poate fi un instrument de lucru si, n acelasi timp, mica enciclopedie de descoperiri scenice si interioare, at t pentru actori c t si pentru cei care nu au urcat vreodata pe scena, dar si doresc sa parcurga primele trepte ale artei teatrale, ntr-o directie de dezvoltare personala. (Daria Ioan, lect. univ. Dr, Universitatea Babes-Bolyai) ,,Personalitate ludica cu o doza de mister, Patricia nu s-a ndepartat niciodata de pedagogie. Actrita cunoscuta, dar si pedagog calificat, cu o experienta substantiala pe ambele directii, ea reuseste sa cuprinda ntr-o formula compacta, la obiect si pe ntelesul tuturor, o serie de exercitii creative, dar fundamentale, pentru oricine doreste sa se av nte n arta dramatica, fie el ncepator sau amator. Homo ludens prin definitie, Patricia devine homo faber, Ghidul micului actor reprezent nd unealta ei faurita cu drag, pasiune si functionalitate. ( Ancuta Susca) Patricia Brad , nascuta la Iasi, a locuit pana la terminarea liceului n orasul Bistrita, iar mai apoi a facut studiile de actorie la UBB Cluj-Napoca. Dupa studii s-a angajat la Teatrul National ,,Lucian Blaga", unde a predat ca asistent timp de cinci ani la Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Arta actorului. Dintre spectacolele jucate pe scena nationalului clujean, amintim aici: ,,Psohoza 4:48" de Sarah Kane, in regia lui Razvan Muresan, ,,Procesul" dupa Kafka, in regia Mihaelei Panaite, ,,Mein Kampf" de George Tabori, n regia lui Alexandru Dabija, ,,Portocala mecanica" de Anthony Burgess, n regia lui Razvan Muresan, ,,Livada de visini" de Anton Cehov, in regia lui Roberto Bacci, ,,Ce nemaipomenita aiureala" de Eugen Ionescu, n regia lui Silviu Purcarete si unul de data mai recenta ,,Pietonul aerului" de Eugen Ionescu, n regia lui Gabor Tompa.
Scrie parerea ta
Ghidul micului actor/Patricia Brad
Ai cumparat produsul Ghidul micului actor/Patricia Brad ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ