" Anul 1918 constituie un punct de reper definitoriu pentru istoria noastra multimilenara, pentru evolutia neamului romanesc. Izvorate din samanta binecuvantata a iubirii de neam si tara, faptele inaintasilor nostri de acum un veac, jertfa de sange a celor peste un milion de fii ai pamantului romanesc au condus la cea mai mareata victorie a poporului roman: realizarea dezideratului suprem al Unirii Romanilor intr-o singura entitate statala, independenta si suverana. Ea trebuie sa reprezinte pentru cei de azi si de maine nu numai un argument de a fi si de a rezista pe pamantul pe care ne-am nascut si ne-am dezvoltat, dar si de a fi mereu pregatiti sa ne aparam libertatea, identitatea si demnitatea nationala ." ( Victor Voicu ) " Azi, la trecerea unui veac de la infaptuirea Unirii romanilor din 1918, rod al vredniciei si perseverentei conducatorilor adevarati, urmati de majoritatea poporului, al vitejiei si credintei ostasilor in dreptatea cauzei si a izbanzii acesteia, constatam faptul ca dincolo de deciziile care s-au luat si s-au semnat la Paris, in 1919-1920, sau mai tarziu de alte foruri internationale, Unitatea romaneasca ramane o realitate pe care vicisitudinile politice si actele vremelnice de forta n-au putut si n-o pot schimba. Iata de ce, ea se cere aparata cu darzenie si curaj, intarita prin propriile eforturi de pastrare si dezvoltare a identitatii specifice si a elementelor, printre care armata, care-i confera in timp putere si permanenta. Soarta ei sta, in primul rand, in puterea bratelor si mintilor noastre, in taria inimilor milioanelor de romani, in noi insine ." ( Dumitru Preda )
Scrie parerea ta
Sub semnul Marii Uniri/Dumitru Preda
Ai cumparat produsul Sub semnul Marii Uniri/Dumitru Preda ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
" Anul 1918 constituie un punct de reper definitoriu pentru istoria noastra multimilenara, pentru evolutia neamului romanesc. Izvorate din samanta binecuvantata a iubirii de neam si tara, faptele inaintasilor nostri de acum un veac, jertfa de sange a celor peste un milion de fii ai pamantului romanesc au condus la cea mai mareata victorie a poporului roman: realizarea dezideratului suprem al Unirii Romanilor intr-o singura entitate statala, independenta si suverana. Ea trebuie sa reprezinte pentru cei de azi si de maine nu numai un argument de a fi si de a rezista pe pamantul pe care ne-am nascut si ne-am dezvoltat, dar si de a fi mereu pregatiti sa ne aparam libertatea, identitatea si demnitatea nationala ." ( Victor Voicu ) " Azi, la trecerea unui veac de la infaptuirea Unirii romanilor din 1918, rod al vredniciei si perseverentei conducatorilor adevarati, urmati de majoritatea poporului, al vitejiei si credintei ostasilor in dreptatea cauzei si a izbanzii acesteia, constatam faptul ca dincolo de deciziile care s-au luat si s-au semnat la Paris, in 1919-1920, sau mai tarziu de alte foruri internationale, Unitatea romaneasca ramane o realitate pe care vicisitudinile politice si actele vremelnice de forta n-au putut si n-o pot schimba. Iata de ce, ea se cere aparata cu darzenie si curaj, intarita prin propriile eforturi de pastrare si dezvoltare a identitatii specifice si a elementelor, printre care armata, care-i confera in timp putere si permanenta. Soarta ei sta, in primul rand, in puterea bratelor si mintilor noastre, in taria inimilor milioanelor de romani, in noi insine ." ( Dumitru Preda )
Acorda un calificativ