Povestea fecioarei aleasă să ducă în brațe lumina și întunericul lumii!Povestea Maicii Domnului este o comoară a credinței și iubirii, familiară celor din toate colțurile lumii. Maria, o tânără simplă, a primit o veste divină de la îngerul Gabriel, anunțând că ea va aduce pe lume Fiul lui Dumnezeu. Cu credință și curaj, Maria a acceptat această misiune divină.Însă viața Maicii noastre a fost mult mai complexă decât am putea crede. Cine a fost Ea înainte de a fi aleasă drept Maica Domnului? Care a fost viața Ei după ce Mântuitorul a Înviat și s-a ridicat la ceruri? Care sunt principalele evenimente din viața Sa?Prin harul său literar, Părintele Necula reușește să contureze, pe înțelesul copiilor, cele mai relevante fapte din viața Fecioarei Maria, evidențiind nu doar evenimentele, ci și esența și însemnătatea lor spirituală, în timp ce ilustrațiile transpun în cel mai frumos mod cuvintele pline de sens.Viața Maicii Domnului este mereu sub ochii noștri, asemenea vieții Domnului Iisus Hristos Cel Înviat, sub ochii noștri. O zărim în minunile din care ne hrănim credința, nădejdea și dragostea. Fără de viețile lor, viețile noastre greu și-ar afla bucurie. Ei sunt Bucuria noastră. Iar Maica Domnului ne privește și ne încurajează din fiecare icoană în care își poartă Pruncul și ni-L dăruiește ca Mântuitor. Nu-i refuzați Darul! - Părintele Necula De ce au copiii nevoie de învățămintele acestei povești?Povestea Maicii Domnului este plină de umilință, credință și iubire. Este un exemplu de curaj în fața necunoscutului și de devotament. Prin această poveste, Maria devine o figură maternă universală, un simbol al speranței și iubirii, inspirând generații întregi cu noblețea și umilința ei.Cei mici învață lecția iubirii necondiționate: ca mamă divină, Fecioara Maria simbolizează iubirea necondiționată. Această iubire constantă și neștirbită oferă celor mici un model de cum să ofere și să primească dragoste în mod generos și altruist.Copii își însușesc valori morale și spirituale:prin intermediul acesti povești, cei mici învață principii precum generozitatea, modestia și compasiunea, acestea devenind parte integrantă a viziunii lor asupra vieții.Fie ca povestea fascinantă a Maicii pline de iubire să ne ghideze, indiferent de vremuri, lăsând o amprentă divină în inimile noastre
Scrie parerea ta
Viața Maicii Domnului - Povestită de Părintele Necula
Ai cumparat produsul Viața Maicii Domnului - Povestită de Părintele Necula ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ