Sunt bogat, puternic și pot să am orice femeie îmi doresc. Atunci, de ce oare mă simt atât de gol pe dinăuntru? În căutarea unui sine mai profund, am hotărât să îmi iau un an sabatic în care pur și simplu să uit de viața mea privilegiată. Un an de călătorii cu rucsacul în spate prin Europa. Asta înseamnă o nouă identitate, niciun contact și aproape niciun ban în buzunar. Nu e un plan rău, cred. Sau, mai bine zis, așa mi s-a părut până să ajung acolo. O cameră de hostel aglomerată, mirosuri corporale neplăcute și provocări cu bere; nu există cuvinte pentru a descrie iadul în mijlocul căruia am picat. Dar, în tot acest haos, am făcut cunoștință cu noua mea colegă de cameră, Hayden Whitmore. Aceasta doarme în patul de vizavi și recunosc deschis că mai mult mă holbez la ea decât mă odihnesc. E frumoasă, inocentă și inteligentă. Nu e genul cu care sunt obișnuit, dar poate că e femeia perfectă. Exista însă o mică problemă cu divina domnișoară Hayden. Este total imună la farmecul meu. Nu reușesc să îi captez atenția cu nimic și am fost expediat în categoria „amici”. Cum e posibil? Partea bună este că sunt incredibil de priceput când vine vorba de rezolvarea problemelor și am venit cu un plan diabolic. Am să mă strecor din categoria asta a amicilor. O să devin cel mai bun prieten pe care l-a avut vreodată, o să o țin de mână, o să o fac să râdă și o să mă culcușesc cu ea în pat. Brusc, îmi dau seama că asta nu e singura mea problemă. Hayden este cea care mi s-a strecurat pe sub piele, și poate că prietenia nu mai este de ajuns. „Personaje secundare grozave, umor, romantism și o mulțime de scene fierbinți. I-am adorat pe toți turiștii de la hostel alături de care Christopher și Hayden au decis să călătorească. Mi-au plăcut decorurile, glumele, cum dușmanii de ieri sunt îndrăgostiții de azi – absolut totul a fost pe gustul meu!” I Like Books Best „T L Swan nu dă greș niciodată și este una dintre scriitoarele mele preferate. Îi ador stilul, personajele, replicile și scenele pasionale. Acesta este al patrulea volum al seriei – le recomand cu căldură și pe cele anterioare –, și este excelent!” Veronika’s Blushing
Scrie parerea ta
Provocarea (vol.4 din seria Clubul Miles High)
Ai cumparat produsul Provocarea (vol.4 din seria Clubul Miles High) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ